După ce Tamaș a declarat că va fi conectat la următoarele două partide ale „câinilor”, cu CFR și Steaua, meciuri care pot să decidă în mare măsură dacă Dinamo rămâne în cursa pentru titlu, un alt fost jucător din Ștefan cel Mare le ține pumnii strânși foștilor coechipieri.
Dănciulescu a prefațat disputa din această seară, de la Cluj, și crede că varianta contra-atacului ar fi cea mai bună carte pentru elevii lui Țălnar, în condițiile în care CFR-iști sunt redutabili pe teren propriu.
„La Cluj va fi un meci de 1, X, 2. CFR e montată să câștige și va căuta să dea gol încă din prima repriză. Dinamo se va apăra și va recurge la contraatac. Ambele echipe vin după rezultate slabe. La Dinamo e nevoie de un pic de liniște pentru a lua titlul„, a declarat Ionel Dănciulescu în EVZ.
Chiar dacă a lăsat Liga I pentru un salariu mult mai motivant la Hercules, Danciu nu regretă alegerea din punct de vedere profesional. Atacantul este convins că liga a II-a spaniolă este la un nivel mai ridicat decât Liga lui Mitică.
„În Segunda Division se joacă mai în viteză. E diferit de ceea ce e în România. Am rămas uimit și de antrenamente. La meciuri se aleargă din primul până ultimul minut. Există o altă atitudine față de joc, care aici este mai aerisit, sunt multe centrări în careu. Când se îngrămădește jocul într-o anumită zonă, se schimbă imediat partea. Chestiuni simple, care aici sunt aplicate„
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER